Anomaliile receptorilor androgenici nu sunt asociate cu rezistența la chimioterapia pe bază de taxani

Rezultatele unui studiu prospectiv sugerează că statusul receptorilor androgenici V7 (AR-V7) nu afectează în mod semnificativ răspunsul la chimioterapia pe bază de taxani, la bărbații cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare (mCRPC).

AR-V7 este o formă trunchiată a receptorilor androgenici, prezentă la aproximativ o treime dintre bărbații cu cancer de prostată rezistent la castrare. Anomaliile AR-V7 apar mai frecvent în rândul pacienților care au primit terapii hormonale multiple. Specialiștii cred că acestea sunt declanșate de nivelul cronic scăzut de testosteron, reprezentând un răspuns adaptativ ce are scopul de a menține semnalizarea receptorilor androgeni atunci când receptorii normali sunt inhibați. Un studiu clinic recent a arătat că tumorile prostatice metastatice rezistente la castrare, la bărbații la care s-a depistat AR-V7 în celulele tumorale circulante, prezintă rezistență la terapiile hormonale cu enzalutamide și abiraterone.

În studiul actual au fost incluși 37 de bărbați cu cancer de prostată, la care s-a verificat statusul AR-V7 printr-un test de sânge care măsoară ARNm al AR-V7 în celulele tumorale circulante. Șaptesprezece dintre cei 37 de subiecți (46%) au fost AR-V7 pozitivi.

Rezultatele studiului arată că participanții au înregistrat răspunsuri comparabile la terapia cu taxani, indiferent de statusul AR-V7. Răspunsuri ale PSA au fost înregistrate la 41% dintre bărbații AR-V7-pozitivi și la 65% dintre cei AR-V7-negativi, fără ca diferența să fie semnificativă statistic. Această rată de răspuns este remarcabilă, având în vedere că, în studii anterioare, rata de răspuns a PSA la pacienții AR-V7-pozitivi tratați cu abiraterone sau enzalutamide a fost de 0%.

Media supraviețuirii fără progresie a fost, de asemenea, comparabilă la pacienții AR-V7-pozitivi tratați cu taxani (5,1 luni) și la cei AR-V7-negativi (6,9 luni, diferența nu a fost semnificativă statistic).

Autorii studiului concluzionează că testarea AR-V7 se poate dovedi un instrument util în ghidarea deciziilor de tratament pentru bărbații cu neoplasm de prostată hormono-rezistent. Având în vedere că prezența AR-V7 a fost asociată cu rezistența la terapia hormonală, dar nu și la chimioterapie, în cazul pacienților AR-V7-pozitivi ar trebui să se recurgă, probabil, la chimioterapie mai degrabă decât la terapia cu hormoni ca tratament inițial al mCRPC.