Nou ghid pentru fibroza pulmonară idiopatică


Studiile clinice pe pacienți fibroză pulmonară idiopatică, arătând că terapia triplă se asociază cu o creștere importantă a ratei de deces, au mobilizat forurile internaționale din domeniul patologiei respiratorii să elaboreze un nou ghid pentru această afecțiune. Astfel, se emite o recomandare puternică împotriva terapiei triple, dar și împotriva folosirii anticoagulantelor, imatinibului și ambrisentanului. Alte modificări notabile față de ghidul din 2011 includ recomandarea condiționată pentru utilizarea nintedanib și pirfenidonă, agenți noi, dar a căror eficiență este susținută de studii clinice.

American Thoracic Society a colaborat cu European Respiratory Society, Japanese Respiratory Society și Latin American Thoracic Association la elaborarea unui ghid pentru fibroza pulmonară idiopatică. Inițiativa a fost determinată de publicarea rezultatelor studiului ”Prednisone, Azathioprine and N-Acetylcysteine: A Study That Evaluates Response in Idiopathic Pulmonary Fibrosis (PANTHER-IPF)”, care a constatat că terapia triplă s-a asociat cu o creștere importantă a ratei de deces. Astfel, noul ghid emite o recomandare puternică împotriva terapiei triple. Alte modificări notabile față de ghidul din 2011 includ recomandarea condiționată pentru utilizarea nintedanib și pirfenidonă, agenți noi, dar a căror eficiență este susținută de studii clinice.

De asemenea, ghiul emite recomandări puternice împotriva folosirii anticoagulantelor, imatinibului și ambrisentanului și recomandare condiționată împotriva folosirii sildenafil, macitentan, și bosentan. Se menționează și o recomandare condiționată împotriva folosirii monoterapiei cu N-acetilcisteină pentru fibroza pulmonară idiopatică și a terapiei antiacide la pacienții fără simptome de reflux gastroesofagian.

 

Sursa: Am J Respir Crit Care Med

http://www.atsjournals.org/doi/abs/10.1164/rccm.201506-1063ST#.VafRFvlVhrM